Managementul Riscului - Detalii articol
|
COMPORTAMENTUL RISCURILOR – DE LA PARTI CATRE INTREG SAU INVERS?
|
 |
„In procesul individual constructiv este esential ca viata ce structureaza varietate si contureaza planuri mari, sa realizeze totodata o aprofundare progresiva a ei insasi... Pe plan interior omul se afla intr-o relatie de divergenta cu lumea, cu toate ca pe plan exterior sfera lumii si cea a omului converg. Nu putem renunta la aceasta dihotomie, dar nici nu o putem integra intr-un intreg armonios, sovaim ce sa alegem drept punct de plecare si nu stim daca e bine sa incepem cautarea de la lume la om sau sa pornim de la individ la univers.” Amandoua posibilitatile si-au gasit concretizarea in curente ale istoriei universale si deosebirea dintre acestea dovedeste ca hotararea luata in cazul acestei dileme hotaraste caracterul vietii. Citatul de mai sus apartine lui Rudolf Christian Eucken care, „pentru seriozitatea cu care a tins spre adevar, pentru forta patrunzatoare a gandirii si previziunii”, a obtinut premiul Nobel in anul 1908. Afirmatiile sale sunt graitoare si astazi atat pentru determinarea actiunilor individuale premeditate, cat si pentru adoptarea deciziilor de afaceri si caracterizeaza in mod inedit dezvoltarea fiecarei stiinte.
Tiparul comportamental al oricarui individ care activeaza in mediul economic il indeamna instinctual sa-si maximizeze profitul, sa-si urmareasca prin toate mijloacele de care dispune scopul propus. Nu este de mirare ca o stiinta atat de complexa precum managementul riscurilor s-a dezvoltat abia in urma decalajelor aparute, pornind de la parti catre constructia planului generator, si nu invers…asa cum te-ar duce cu gandul denumirea. Privit dintr-o perspectiva sumara, managementul riscului inseamna sa tii in frau factorii care actioneaza asupra unui obiect, astfel incat acest obiect sa ramana intact, si mai mult, sa se dezvolte in mod constructiv. Elementul central este reprezentat de ceea ce se doreste sa se protejeze…de prevenire, si nu de remediere. Pentru elaborarea strategiei care se va urma devine esential punctul de plecare in determinarea ei. Este mai bine sa ne indreptam eforturile catre cunoasterea in amanunt a proiectului astfel incat sa incercam anticiparea evenimentelor externe si interne care ne-ar perturba activitatea in viitor?...sau sa directionam fondurile catre diverse actiuni ce contribuie la sporirea profitului si doar in cazul aparitiei unor pierderi considerabile sa le mobilizam treptat catre acoperirea acestora si sa cautam punctele slabe ale sistemului care le-e generat? Istoria ne arata ca nisa din peretele de beton a fost descoperita abia dupa ce cladirea s-a prabusit, cazuistica falimentelor celebre vorbind de la sine.
Din pacate, mentalitati de genul „nu mi se poate intampla tocmai mie” inca sunt des intalnite si a fost nevoie de ani buni de esecuri surprinzatoare pentru a privi lucrurile dintr-un alt unghi pentru ca riscurile sa fie in sfarsit cumulate intr-o stiinta. Elementul cel mai putin cunoscut in privinta managementului de risc il reprezinta tocmai riscul asociat acestui proces. Intr-adevar, managementul riscurilor presupune propriile sale riscuri si, surprinzator, neacceptarea provocarii unora dintre ele, materializata prin neasumarea acestora este unul dintre ele. Aversiunea fata risc minimizeaza castigurile potentiale si franeaza ascensiunea pe piata intr-o lupta continua si acerba cu concurenta. Din pacate, aceasta nu planeaza doar asupra marilor operatori financiari in ansamblu, ci chiar asupra departamentului de risc insarcinat cu evaluarea lor. Amestecarea riscurilor proprii sistemului cu cele care au generat crearea respectivului sistem, supraaglomerarea unui segment cauzata de o monitorizare defectuasa a riscurilor si de transferul necontrolat al acestora, evaluarea eronata sau mobilizarea unor fonduri considerabile in vederea acoperirii unor riscuri improprii activitatii desfasurate sunt doar cateva dintre erorile care cauzeaza pierderi substantiale managerilor insarcinati cu coordonarea departamentului de risc.
Astazi, pietele financiare au devenit din ce in ce mai sofisticate in privinta practicilor de risk management. Instrumentele de securitizare sau derivativele contribuie la usurarea acestui proces, insa ele genereaza totodata riscuri proprii. Erorile frecvente de contabilitate si regularizare induc inca si mai multe riscuri, care au ocazional consecinte spectaculoase. Toate aplicatiile practice contemporane, incluzand limite de incadrare a riscurilor, compensari, optimizari ale portofoliului precum si multiple alte calcule care tin de piata de capital depind de o masurare si evaluare corecta a riscului. In absenta unei definitii corecte a riscului propriu activitatii care a determinat efectuarea acestor masuratori, nu este suficient de clar ce anume sugereaza ele si in ce directie ne indeamna sa actionam. Doua teorii dezvoltate in secolului XX sunt graitoare pentru o corecta abordare a riscurilor: Una dintre ele este probabilitatea subiectiva, iar cea de-a doua, operationalismul.
Riscul se asociaza cu probablilitatea ca acesta sa se produca, incertitudinea vis-a-vis de manifestarea lui (care poate fi cuantificata sau nu), ignorarea acestuia (care poate fi intentionata sau nu) si expunerea la respectivul risc.
Conform interpretarii obiective, probabilitatea este reala. In mod logic, o putem descoperi sau estima prin analize statistice. Conform interpretarii subiective, probabilitatea tine de anticipatia personala. Indivizii folosesc termenul pentru a-si caracteriza propria incertitudine. In absenta unor date simetrice sau omogene, acestia nu au alta solutie decat sa-si cuantifice in mod personal incertitudinea vis-a-vis de un eveniment. Intr-un mediu de afaceri concurential caracterizat prin dinamism, deciziile trebuie luate in mod rapid, necesitand spontaneitate si promptitudine in fata unor situatii neprevazute. Este evident ca nu sunt rare situatiile in care aceste decizii au fost luate in mod instinctual fara a se baza pe vre-o analiza statistica. Probabilitatile statistice reflecta incertitudinea cuantificabila iar opiniile, incertitudinea care nu se poate masura. Ambele reprezinta un parametru in determinarea riscului potential.
In limbajul uzual, incertitudinea reprezinta starea de a nu cunoaste daca o propozitie este adevarata sau falsa. Adeseori probabilitatea este folosita ca masura a incertitudinii, insa utilitatea acesteia este limitata. Cel mult, probabilitatea cuantifica incertitudinea asteptata.
Reprezinta un lucru sa stii daca un eveniment se va produce, si cu totul altceva sa iti pese. In general, suntem expusi la acele fapte care au consecinte materiale asupra noastra si nu suntem expusi la cele care nu au consecinte materiale. Asemanator incertitudinii, expunerea reprezinta o conditie personala, dar este cu totul diferita de aceasta. Gradul de incertitudine al unei propozitii nu afecteaza gradul de expunere fata de acea propozitie. Poti fii convins ca un eveniment se va produce, dar totusi sa preferi ca acesta sa nu se produca. Intr-o asemenea situatie, esti expus la riscul acelui eveniment.
In domeniul financiar exista o multitudine de termeni care, in absenta unei definitii operationale, se pot intelege intuitiv. Ne referim adeseori la asemenea concepte, stiind ca, in cazul in care va fi necesar, le vom putea crea cu usurinta o definitie. Riscul este o exceptie. Definirea acestuia depinde de notiuni precum expunerea si incertitudinea pentru care nu exista o caracterizare operationala, ci doar una subiectiva. Cel mult, putem spera sa definim operational doar perceptia noastra asupra incertitudinii si a expunerii.
Probabilitatea subiectiva, utilitatea si preferintele individuale sunt instrumente care caracterizeaza componente ale riscului precum incertitudinea si expunerea. Insa asemenea instrumente sunt limitate de faptul ca ele se aplica numai asupra acelor aspecte ale riscului care pot fi percepute. Operationalismul sugereaza ca aceasta problema este insurmontabila. Deoarece definitiile operationale se aplica numai asupra a ceea ce poate fi perceput, nu vom putea niciodata sa definim riscul din punct de vedere operational. In cel mai bun caz vom putea defini doar perceptia noastra asupra riscului. Este asadar lipsit de sens sa ne intrebam daca un indicator de risc atrage dupa sine cuantificarea in totalitate a masurii acestuia...mai bine ne-am intreba daca ne este util...
Autor: Laura Gheorghe, Expert Dep. Relatii Interinstitutionale si Comunicare Interna, Bursa Romana de Marfuri
|
|
Oferta de instruire si consiliere a BRM Business Consulting, dezvoltata atat pe domenii de avangarda cat si pe abordari de ultima ora ale unor domenii mai
« clasice », este completata de evenimentele si publicatiile proprii.
Formularul de inscriere
Profil companie (pdf)
descarcati aici
|
