Managementul Financiar - Detalii articol
|
K DE LA KO SI APOI... KIKASHI
|
 |
K de la KO si apoi... Kikashi
In jocul de GO exista o situatie in care cei doi jucatori pot captura si recaptura pe rand cate o piesa. Aceasta situatie este denumita KO. Problema sta in faptul ca, urmare a unei astfel de situatii, fiecare din cei doi jucatori ar putea sa-si epuizeze piesele, iar partida sa se incheie fara nici un rezultat clar. Din acest motiv, regula, care guverneaza KO-ul, spune ca intr-o situatie de KO, celui care i-a fost capturata prima data o piesa, este obligat sa joace in alta parte pe tabla. Bineinteles, KO-ul se poate inchide mai tarziu.
Am inceput cu explicarea acestei reguli pentru simplul fapt ca am sentimentul ca piata reglementata si OTC a instrumentelor financiare derivate din Romania este un KO perpetuu. Actorii acestui KO sunt pe de o parte reglementatorii si pe de alta parte organizatorii pietelor si operatorii.
Experienta mea in zona aceasta a derivativelor a inceput o data cu aparitia primelor piete reglementate in Romania, in a doua jumatate a lui 1998. De atunci, nu am putut sa nu observ o serie de clisee care sunt preluate in discursurile publice de oamenii care au legatura cu domeniul. Primul care imi este la indemana mi-a fost servit deunazi de oficiali ai Bancii Nationale a Romaniei, care au incercat sa explice ce se intampla cu pietele reglementate de instrumente financiare derivate.
Cliseul nr. 1: investitorii romani nu sunt suficient de sofisticati pentru aceste instrumente.
Explicatie: Teoretic si practic, aceste instrumente pot fi vazute ca sofisticate. Dar as indrazni sa spun ca fiecare dintre noi utilizeaza astfel de instrumente cel putin o data pe luna, daca nu mai des. Cum? Cel mai simplu exemplu pe care il am la indemana: un bilet RATB. Cumperi biletul (platesti prima) si ai dreptul, dar nu si obligatia, de a efectua acea calatorie cu autobuzul. Ba mai mult: daca pretul unei calatorii se scumpeste, ai dreptul in continuare sa efectuezi acea calatorie (exerciti optiunea la pretul de exercitare), intr-o perioada de timp stipulata de RATB. Aceasta operatiune nu inseamna altceva decat cumpararea unui contract cu optiuni de tip CALL. E greu? E sofisticat? Pretul platit este corect? Raspunsurile aici ar fi de prisos. Ca sa demontez cliseul nr. 1 cu un singur contraexemplu nu ar fi suficient. Dar ce pot sa mai spun este ca daca atata lume, in Romania, mai putin eu, semnatarul acestor randuri, reuseste sa inteleaga regulile de completare la schemele combinate de la 6 din 49, atunci inseamna ca oamenii la nivel de investitor individual sunt suficient de sofisticati daca motivatia este pe masura. Si poate ca nici acest exemplu nu este suficient, dar mai avem la indemana Coreea de Sud, un spatiu in care progresul tehnologic si apetitul aprioric pentru "gambling" s-au imbinat intr-un mod fericit: casnicele tranzactioneaza de acasa optiuni pe actiuni. Iar aici, iarasi nu mai inteleg: cat de sofisticata poate sa fie o casnica din Coreea?
Si daca nici asta nu e suficient, poate observatia despre Wall Street ar trebui sa convinga: WS este locul in care anumite persoane se duc cu Rolls Royce-ul ca sa ceara sfatul celor care seara se intorc acasa cu metroul. Optiunea va apartine...
Cliseul nr. 2: mi-a fost servit cu acelasi prilej, dar de data aceasta de reprezentantii unei importante banci comerciale din Romania: Hedgingul in lei este foarte scump si, in plus, piata nu este suficient de lichida ca sa preia anumite expuneri.
Explicatie: O vorba din China antica spune ca orice drum incepe cu primii trei pasi. incercand sa transpun acest principiu, vad urmatoarea situatie: singurele institutii (cel putin in Romania) suficient de credibile si de capitalizate ca sa poata opera pe o piata reglementata a instrumentelor financiare derivate sunt bancile. Or, bancile spun ca piata trebuie creata de altcineva si mai spun ca, daca nu vad intai cum functioneaza piata, nu vor intra pe aceasta piata. Si aici iarasi nu mai inteleg: care ar fi primii trei pasi de urmat ca piata sa fie infiintata? Fara banci nu se prea poate, iar ele nu vor sa intre in piata decat dupa ce aceasta a fost creata si a inceput sa functioneze. Sa fie vorba de complexul drobului de sare din povestea lui Creanga? Daca pica, ce ne facem?
Cliseele sunt mult mai multe, dar in justificarea lor nu facem decat sa vedem acest KO perpetuu. Solutia pe care o vad acum ar fi ca jocul sa se mute in alta parte pe tabla, iar KO-ul sa fie inchis. Altminteri, vom intra sau nu in UE. Daca intram, ne vor face altii piata (i.e. regulile jocului), iar daca nu intram, s-ar putea ca totul sa fie de prisos.
Despre cum s-ar putea face acest lucru atat timp cat KO-ul nu poate fi inchis, solutia vine tot din jocul de GO: KIKASHI = mutarea cu raspuns fortat.
Autor: Razvan Tudor, Director Marketing Comunicare, Bursa Romana de Marfuri
|
|
Oferta de instruire si consiliere a BRM Business Consulting, dezvoltata atat pe domenii de avangarda cat si pe abordari de ultima ora ale unor domenii mai
« clasice », este completata de evenimentele si publicatiile proprii.
Formularul de inscriere
Profil companie (pdf)
descarcati aici
|
